Academia de Liderism pentru Fete „LEAD-FEM” își continuă cu succes misiunea de a forma o nouă generație de tinere lidere, aflându-se deja în al treilea an de activitate. În fiecare an, 20 de tinere primesc instruire intensivă și sunt ghidate pentru a-și descoperi potențialul și a-și dezvolta abilitățile de leadership.
Recent, participantele au avut o ședință importantă în care s-au discutat direcțiile strategice ale proiectului și planificarea detaliată a Cursului de Dezvoltare a Capacităților Eficiente de Leadership. Acest program reprezintă o oportunitate unică de învățare, oferind tinerei generații instrumentele necesare pentru a influența pozitiv comunitățile din care fac parte.
Proiectul „LEAD-FEM” nu este doar despre dezvoltarea personală a participantelor, ci și despre impactul lor în comunitate. Pe parcursul celor trei ani, fetele formate prin acest program au demonstrat un angajament remarcabil în inițiativele lor, contribuind la schimbări vizibile în diverse domenii, precum educația, cultura și implicarea civică.
Cu fiecare ședință, Academia își consolidează poziția ca o platformă educațională inovatoare, dedicată emancipării și dezvoltării liderilor de mâine. Tinerele implicate devin modele inspiraționale pentru generațiile viitoare, demonstrând că leadershipul autentic începe cu pasiune, viziune și dorința de a face o diferență.
AO Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA, cu suportul financiar al Fundației OAK și în parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare din România implementează proiectul Academia de Liderism pentru fete ”LEAD-FEM”.

