Inițiative locale pentru egalitatea de gen și prevenirea violenței

Ieri, 04 februarie 2026, participantele Academiei de liderism pentru fete ”LEAD-FEM” s-au întrunit într-o ședință de planificare dedicată implicării fetelor lidere în promovarea egalității de gen și prevenirea violenței față de femei la nivel local.
În cadrul întâlnirii, tinerele au discutat idei, au stabilit obiective și au conturat inițiative concrete care urmează să fie implementate în comunitate. Accentul a fost pus pe rolul activ al fetelor lidere în sensibilizarea tinerilor și a cadrelor didactice cu privire la drepturile femeilor, egalitatea de șanse și combaterea tuturor formelor de violență.

Participantele au fost repartizate în 10 echipe a câte două persoane, fiecare echipă urmând să desfășoare inițiative locale în instituțiile de învățământ din municipiul Soroca. Activitățile planificate includ sesiuni informative, discuții interactive și alte acțiuni educaționale menite să promoveze valori precum respectul, incluziunea și non-violența.
Academia ”LEAD-FEM” își propune să sprijine dezvoltarea leadershipului feminin și să încurajeze implicarea activă a fetelor în procesele de schimbare socială, contribuind astfel la construirea unor comunități mai sigure și mai echitabile.
AO Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA, cu suportul financiar al Fundației OAK și în parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare din România implementează proiectul Academia de Liderism pentru fete ”LEAD-FEM”.