Datorită experienței tinerilor bancheri la Școala „YouthBank” din vara 2022, aceștia au reușit să lege noi prietenii colegi din diferite regiuni. Astfel, pe data de 28 septembrie membrii Fondului pentru Tineri Soroca va găzdui colegii din Fondul pentru Tineri Varnița.
Cu multă responsabilitate și interes tinerii au desfășurat ședința de planificare a vizitei colegilor din Varnița. Totodată au analizat posibilitatea de a merge în vizită, la rândul lor, atât la oaspeții așteptați, dar și la alți colegi din țară.
La fel, în cadrul ședinței membrii FpT Soroca au planificat activitățile pentru luna octombrie. Una din activități fiind participarea la Festivalul mărului – 2022 cu scopul de colectare de fonduri.
Reamintim că Festivalul Mărului în acest an va fi sărbătorit la data de 9 octombrie în municipiul Soroca. FpT Soroca susținuți de CRT DACIA participă activ în cadrul festivalului de la prima ediție a acestuia. Banii colectați de tinerii bancheri, ulterior, completează fondul destinat implementării inițiativelor orientate spre dezvoltarea comunității.

