”Delicvența Juvenilă: probleme și soluții”

La data de 01 februarie 2021, Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA în parteneriat cu I.P.L.T. ”Ion Creangă” și Inspectoratul de Poliție Soroca au organizat o sesiune informativă cu tematica: ”Delicvența Juvenilă: probleme și soluții”.

La sesiune au participat: Gheorghe Beșleaga, coordonator Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, Grosu Cristina, Ofițer al SIC al SSP al IP Soroca și elevii ai claselor a VII-a și a IX-a din cadrul I.P.L.T. ”Ion Creangă”. Subiectul principal a fost combaterea și prevenirea delicvenței juvenile.

În cadrul sesiunii s-a menționat că delincvența juvenilă este o problemă de actualitate în Republica Moldova, care pe an ce trece este tot mai des întâlnită în rândul tinerilor și în școli. Factorii principali care duc la acțiuni ale delicvenței juvenile sunt: 

  • Violența în familie;
  • Abuzul de alcool;
  • Mediul social;
  • Mediul virtual.

În cadrul sesiunii elevilor li s-a prezentat un studiu de caz, după care a fost analizat de ei și au fost provocați să vină cu soluții pentru rezolvarea acestuia.

În urma prezentării soluțiilor de către tineri, Grosu Cristina, Ofițer al SIC al SSP al IP Soroca a venit cu explicații și pârghii legale asupra cazului dat.

”Vreau să vă aduc la cunoștință că aceste acțiuni sunt drept huliganice și sunt pedepsite conform Codului Contravențional al R.M., iar în caz că tinerii nu au atins vârsta de 16 ani responsabili de acțiunile acestora sunt părinții.”

După statisticele prezentate în ultimii ani pe primul loc pe clasamentul infracțiunilor în rândul tinerilor este plasat furtul, majoritatea infracțiunilor comise de minori fac parte din categoria „infracțiunilor contra patrimoniului", fiind pornite 184 de cauze penale pentru furt.

Totodată, în privința minorilor au fost întocmite 55 de procese-verbale cu privire la contravenție de „sustragere în proporții mari".