Femei Lidere pentru înfruntarea frontierelor

Într-o lume în continuă schimbare, cu provocări și obstacole ce pot părea imposibil de depășit, două fete, Toporovscaia Sabina și Știrbu Alesea din Academia de liderism ”LEAD-FEM II” au luat inițiativa de a împuternici și de a inspira tinerele prin proiectul lor inovator numit ”FLIF - Femei Lidere pentru Înfruntarea Frontierelor”.

Alesea și Sabina, două fete lidere, au pus bazele acestui proiect cu un scop nobil: să ofere informații în care tinerii să descopere și să îmbrățișeze potențialul lor, să se familiarizeze cu contribuțiile femeilor în societate și să promoveze egalitatea de gen.

Prima activitate desfășurată în cadrul proiectului FLIF a fost un joc interactiv numit "Tabla Egalitară". Acest joc nu doar a adus în prim-plan contribuțiile de necontestat ale femeilor în diverse domenii, ci și a pus accentul pe importanța egalității de gen în societate. Prin intermediul acestui joc, tinerele au fost informate și educate cu privire la istoria și importanța implicării femeilor în diferite sfere, de la știință și tehnologie până la politică și cultură.

Una dintre principalele preocupări ale proiectului FLIF a fost motivarea participantelor, în special a tinerelor, de a-și descoperi propriul potențial și de a-și asuma roluri de lidere în societate. Sabina și Alesea au fost exemple vii ale acestui principiu, încurajând și ghidând tinerii să-și identifice pasiunile, să-și stabilească obiective și să-și urmeze visurile cu încredere.

În concluzie, proiectul FLIF condus de Alesea și Sabina, studente la Colegiul ”Mihai Eminescu” a reprezentat o sursă de inspirație și de învățare pentru tinere, oferindu-le instrumentele și cunoștințele necesare pentru a deveni lidere active și conștiente într-o lume în care egalitatea de gen și diversitatea sunt fundamentale pentru progresul și prosperitatea comună.

AO Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA, cu suportul financiar al Fundației OAK și în parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare din România implementează proiectul Academia de Liderism pentru fete ”LEAD-FEM II”.