
La data de 01-02-03 noiembrie, participantele de la Academia de liderism ”LEAD-FEM II” și-au dedicat învățării și explorării unor subiecte cruciale în lupta pentru egalitatea de gen. Tematicile abordate au inclus lobby și advocacy, inițierea în egalitatea de gen și discuții sensibile despre violența domestică și violența față de femei.
În cadrul programului extensiv de trei zile, fetele au avut oportunitatea de a explora subiecte complexe, dar extrem de relevante pentru societatea contemporană. Lobby-ul și Advocacy-ul au fost elemente cheie în această parte a cursului, oferindu-le participantele o înțelegere profundă a modului în care pot influența și schimba politicile și perspectivele sociale prin intermediul lobby-ului și advocacy-ului. De asemenea, aceste concepte le-au furnizat instrumentele și cunoștințele necesare pentru a-și susține ideile și cauzele într-un mod eficient și influent.
Inițierea în egalitatea de gen a fost un alt pilon esențial al programului, concentrându-se pe identificarea inegalităților de gen și pe modalitățile de a promova schimbarea în aceste domenii. Participantele au fost încurajate să identifice și să contracareze stereotipurile de gen, să susțină femeile în liderat și să promoveze echitatea în toate aspectele societății.
Cu toate acestea, poate cel mai tulburător și, totodată, relevant subiect abordat a fost discuția deschisă despre violența domestică și violența față de femei. Participantele au analizat cauzele, consecințele și modalitățile de prevenire a acestor forme de violență. S-au pus în lumină resursele disponibile pentru victime și s-au discutat strategii pentru a educa și a sensibiliza comunitatea cu privire la aceste probleme critice.
Aceste trei zile au constituit o experiență profundă pentru fetele implicate în Academia de liderism ”LEAD-FEM II”. Au pășit cu încredere într-o lume nouă de cunoștințe și perspective, pregătite să fie voci puternice și agente de schimb în lupta pentru egalitatea de gen și eliminarea violenței împotriva femeilor.
Amintim, că fetele de la Academie și-au desăvârșit cunoștințele și abilitățile în cadrul cursului complex de dezvoltare a capacităților eficiente de leadership. Această experiență formativă a constat în parcurgerea a patru module distincte, oferindu-le participantelor o panoramă amplă asupra diverselor aspecte ale liderismului și provocărilor legate de egalitatea de gen și violența împotriva femeilor.
AO Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, cu suportul financiar al Fundației OAK și în parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare din România implementează proiectul Academia de Liderism pentru fete ”LEAD-FEM II”.