Fiecare copil are dreptul să fie protejat împotriva violenței

Astăzi, în incinta Centrului de Resurse pentru Tineret DACIA a avut loc o sesiune de informare și sensibilizare a tinerilor cu genericul: ”Fiecare copil are dreptul să fie protejat împotriva violenței”.
Participanți la sesiune au fost elevii Școlii Profesionale Soroca. Tinerilor li s-a menționat că violența în familie este un comportament repetitiv și cuprinde diferite tipuri de abuz care nu trebuie tolerat.

”Violenţa amenință nu doar șansele de supraviețuire și sănătatea copiilor, ci și bunăstarea lor emoțională și viitoarele perspective” spune Coțaga Elena, elevă a Școlii Profesionale Soroca.
Întrucât cazurile de violență sunt rareori raportate autorităților, iar serviciile pentru victime sunt limitate, acești băieți și fete nu întotdeauna primesc asistența de care au nevoie. De altfel, puțini părinți au cunoștințele și abilitățile necesare pentru a-și educa copiii într-o manieră pozitivă.

Abandonul și instituționalizarea copiilor sunt, de asemenea, forme de violență. Iar copii instituționalizați sunt percepuți ca fiind deosebit de vulnerabili.
Violența se regăsește și în școli. Există îngrijorări cu privire la intimidarea în școli, aproape 60% dintre adolescenți fiind implicați în cel puțin o bătaie în ultimul an și/sau hărțuiți cel puțin o dată în ultimele câteva luni.

Mai mult de o treime dintre elevii de 13-15 ani din școlile din Moldova au raportat că au fost implicați în cel puțin o bătaie în ultimul an sau au fost hărțuiți cel puțin o dată în ultimele câteva luni.
Aproximativ 75% dintre copii au fost supuși unor forme de violență fizică și psihologică.

Activitatea a fost organizată de Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, în cadrul Planului de activități în domeniul tineret din cadrul Raionului Soroca pentru anul 2020.