78 de tineri din raionul Soroca au participat la 5 sesiuni de instruire în vederea parcurgerii etapei de tranziție de la școală la muncă. Sesiunile de instruire au fost desfășurate în perioada octombrie – decembrie 2022, în spațiile create în cadrul programului „Joboteca” în instituțiile de învățământ partenere a proiectului:
- LT „Constantin Stere”;
- LT „Ion Creangă”;
- LT Visoca.
În cadrul sesiunilor „Tranziția de la școală la muncă” elevii au fost instruiți la următoarele subiecte:
▪Autocunoașterea. Promovarea personală. CV;
▪Decizia de carieră. Oferta educațională și ocupațională;
▪Oportunități în carieră – ce pot? Ce vreau? Ce trebuie să fac?
▪A fi sau a nu fi antreprenor? Antreprenorul de succes. Formarea echipelor si divizarea rolurilor;
▪Eu ca tânăr antreprenor.
Participanții la instruiri au învățat cum să își dezvolte parcursul profesional și ce abilități cheie sunt necesare pentru a fi un bun profesionist. Totodată, aceștia și-au descoperit propriul profil psihologic și cum ar putea alege domeniul potrivit în funcție de acesta. În partea practică a instruirilor, elevii și-au explorat aptitudinile și resursele interioare, au descoperit ce tip de personalitate au și care este rolul lor în grup. La fel, și-au dezvoltat abilitățile sociale de a interacționa și a comunica eficient într-un grup, aspecte importante în alegerea unei profesii.
„La fiecare instruire a fost o atmosferă caldă, un loc unde chiar ne-am simțit bine. Am învățat multe de la instruiri, dar foarte multe am învățat și de la colegii cu care am interacționat tot acest timp. Acum am înțeles ce pot, ce vreau și unde mai am de lucrat”- a relatat în fișa de evaluare Constantin, elev a IP LT „I. Creangă”.
În cadrul activităților propuse, tinerii au beneficiat de informații clare, veridice și corespunzătoare așteptărilor, au identificat care sunt domeniile de activitate potrivite, ce abilități și competențe trebuie să-și dezvolte, unde și cum pot face acest lucru și cine îi poate ajuta. Astfel, și-au creat și dezvoltat un profil personal care va fi o resursă utilă în activitatea profesională din viitor. De asemenea participanții au beneficiat de o serie de materiale care să le atragă atenția asupra stereotipurilor legate de anumite meserii și care să le servească drept inspirație pentru a alege anumite domenii, cum ar fi antreprenoriat sau freelancing, etc.
Prin intermediul proiectului „Abilitarea tinerilor în vederea parcurgerii etapei de tranziție de la școală la muncă” implementat de CRT DACIA ne propunem să îmbunătățim competențele a minim 60 de tineri/tinere din 3 instituții de învățământ partenere. Ne dorim să susținem elevii în etapa de tranziție de la școală la muncă și să sporim integrarea pe piața muncii a tinerilor din raionul Soroca prin a le oferi consiliere și ghidare celor cu vârstă cuprinsă între 14 – 35 de ani. Urmează să organizăm tabăra intensivă „Generator de idei” care se va axa pe abordarea conceptului de antreprenoriat de la idee până la o afacere de succes.
Proiectul „Abilitarea tinerilor în vederea parcurgerii etapei de tranziție de la școală la muncă” este un proiect implementat de AO Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA prin care ne propune să sporim integrarea pe piața muncii a tinerilor din raionul Soroca.
Activitatea este realizată de CRT DACIA în cadrul proiectului „JOBOTECA – Program pilot de pregătire a tinerilor din Moldova pentru piața muncii” (2021 – 2024) este implementat de Fundația Terre des hommes, biroul România și biroul Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și este finanțat de Uniunea Europeană.

