Ședință de monitorizare a inițiativelor locale

Ieri, la AO Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA, a avut loc o ședință de monitorizare, unde 20 de fete talentate și motivate, participante la Academia de liderism ”LEAD-FEM II”, s-au adunat pentru a discuta despre inițiativele locale și modul în care pot contribui la schimbarea comunității.

Ședința, care a fost organizată cu sprijinul CRTF DACIA, a reprezentat o oportunitate deosebită pentru tinere să împărtășească idei, să dezvolte abilități de leadership și să planifice acțiuni concrete în beneficiul comunității. Printre subiectele abordate s-au numărat activități ce țin de prevenirea și combaterea violenței în familie și egalitatea de gen.

În timpul ședinței, s-a acordat o atenție deosebită inițiativelor de voluntariat și proiectelor de responsabilitate socială, care pot consolida coeziunea comunitară și îmbunătăți calitatea vieții pentru toți tinerii. Fetele au împărtășit idei creative și au conturat planuri pentru a implica mai multe persoane în astfel de proiecte.

De asemenea, au fost stabilite colaborări viitoare între Academia de liderism ”LEAD-FEM II” și instituțiilor de învățământ, pentru a susține implementarea proiectelor propuse.

Academia de liderism ”LEAD-FEM II” continuă să își demonstreze angajamentul față de promovarea liderilor tinere și a femeilor în comunitate. Ședința de ieri a fost doar unul dintre numeroasele evenimente și proiecte care vor urma, susținând dezvoltarea personală și implicarea socială a tinerelor talente din cadrul academiei.

AO Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA, cu suportul financiar al Fundației OAK și în parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare din România implementează proiectul Academia de Liderism pentru fete ”LEAD-FEM II”.