Ședința de planificare a CLT Soroca

La data de 24.11.2020 a avut loc ședința Consiliului Local al Tinerilor Soroca, în cadrul căreia s-au discutat puncte de ordine internă a activității CLT Soroca, cât și planificarea activităților pentru luna decembrie.
La fel s-a planificat o dezbatere publică și o masă rotundă cu APL, dar și un seminar informativ cu tematica: ”Alarma pe Nistru„, la care vor participa tineri consilieri, voluntari și profesori de geografie din municipiul Soroca.
”Implicarea tinerilor în activități are un rol important, deoarece sensibilizează, familiarizează și pregătește tânărul pentru o activă implicare civică” spune Cristal Mihai, vicepreședinte al Consiliului Local al Tinerilor Soroca.
Această activitate a fost organizată de Consiliul Local al Tinerilor Soroca, în cadrul proiectului "Amplificarea implicării tinerilor în procesul decizional", implementat de Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, cu suportul Fundației Est-Europene, în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.