Tinerii din comuna Vărăncău aplică și câștigă proiecte la Programul Raional de Granturi ”Fondul pentru Tineri Soroca”, care are ca scop informarea tinerilor din comuna Vărăncău despre dreptul de a se implica activ în viața socială.
Grupul de Inițiativă “Tineri în acțiune”, astfel s-a denumit un grup de tineri din satul Slobozia-Cremene au aplicat la Programul Raional de Granturi cu proiectul ”Tineri informați”.
”Implicarea tinerilor în viața socială este necesară și oportună. Tinerii trebuie să-și poată exprima punctul de vedere în legătură cu problemele care îi afectează, de aceea, ei trebuie să-și cunoască drepturile și responsabilitățile lor. Informarea tinerilor despre drepturile lor îi va motiva să devină agenți de schimbare socială, capabili să influențeze și să contribuie la rezolvarea problemelor din comună”, susține Donică Cătălina, membră a Grupului de Inițiativă ”Tineri în acțiune”.
Grupul de inițiativă își propune:- De a informa tinerii despre drepturile și responsabilitățile lor;
- De a promova și a susține rolul tinerilor în comună;
- De a dezvolta spiritul civic în rândul tinerilor din comuna Vărăncău.
Dacă și tu dorești să contribui la dezvoltarea comunității tale, atunci nu ezita să aplici la Programul Raional de Granturi ”Fondul pentru Tineri Soroca”, iar noi te ajutăm să-ți materializezi ideea!
Reamintim că Programul Raional de Granturi ”Fondul pentru Tineri Soroca” este dedicat susținerii grupurilor de inițiativă ale Tinerilor din raionul Soroca, prin care se oferă, în bază de concurs, suport logistic și financiar pentru realizarea proiectelor locale de tineret.
Programul Raional de Granturi ”Fondul pentru Tineri Soroca”, este preconceput după modelul Youth Banks din Irlanda, care este implementat de către Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, în baza unui cadru extins de cooperare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Consiliul Raional Soroca și Fundația Est-Europeană din Moldova. Programul are două componente principale, care prevăd pe de o parte, abilitarea tinerilor în procesul de participare a acestora în autogestionarea programului, începând cu acțiuni de colectarea de fonduri, mobilizarea comunității și extinderea parteneriatelor în acest sens, inclusiv pe de altă parte, formarea abilităților grupurilor de inițiativă în procesul de inițierea și dezvoltarea proiectelor comunitare, oferindu-le suport financiar sub formă de granturi.