Vino în gașca noastră!

Dacă vrem să trăim într-o lume mai bună, trebuie să contribuim la crearea ei, iar voluntariatul este oportunitatea de a face schimbarea pe care o vrem în lume.

Ce este Voluntariatul?

Voluntariatul este participarea benevolă la oferirea de servicii, cunoștințe și abilități sau la prestarea unor activități în domenii de utilitate publică, din proprie inițiativă.

Cine poate fi voluntar?

Oricine. Atât timp cât există voință și entuziasm, orice persoană poate să aducă o contribuție lumii.

Care sunt principiile ce stau la baza activității de voluntariat?

1. Este o activitate desfășurată în beneficiul comunității / beneficiul public.

2. Este o activitate neremunerată sau care nu urmărește un câștig financiar.

3. Este o activitate desfășurată de bunăvoie, fără vreo constrângere de vreun fel sau altul.

4. Este, de regulă, derulată într-un cadru organizat (sub tutela unei organizații sau a unui grup de inițiativă).

De ce trebuie să devii Voluntar?

1. Îți faci noi prieteni.

Unul dintre cele mai bune moduri de a cunoaște noi persoane și de a crea o relație de prietenie durabilă este prin voluntariat. Vei cunoaște persoane care au aceleași interese, care luptă alături de tine pentru o cauză comună.

2. Îți dezvolți personalitatea.

Voluntariatul te poate ajuta să-ți depășești timiditatea, să îți dezvolți abilitățile de socializare, lucru în echipă, planificarea activităților și experiență în comunicarea cu oamenii.

3. Voluntariatul te ajută în carieră.

Voluntariatul te responsabilizează, te învață cum să îți gestionezi timpul, îți dă anumite competențe care te vor ajuta la un moment dat în carieră.

4. Voluntariatul te face să te simți împlinit.

Nimic nu se compară cu sentimentul că ai contribuit la comunitatea din care faci parte sau că ai ajutat niște persoane mai puțin norocoase.

5. Descoperi realitatea în jurul tău.

Nu putem aștepta ca lumea să devină mai bună de la sine, trebuie să ne implicăm. Atunci când ești voluntar descoperi punctele vulnerabile ale lumii în care trăim și putem ajuta să le fortificăm.

6. Deții un carnet de voluntariat

Carnetul de voluntariat va fi considerat ca experiență de muncă.

7. Tu ești schimbarea pe care o vrei în lume!

Nu putem să avem pretenția ca lucrurile să se rezolve de la sine, sau că autoritățile să fie atât de eficiente încât să rezolve toate problemele lumii fără ajutor. Singurul mod de a te asigura că se lucrează la soluții pentru cauza care te preocupă e să îți sufleci mânecile și să te implici personal.

Ieși din zona de confort, fii creativ, implică-te și pune-ți ideile pe masă, iar noi te vom ajuta să le materializezi.

Tu fii tu, pentru un noi mai bun!

Devino Voluntar aplicând Formularul

Vă așteptăm la Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, str. Mihai Sadoveanu 21, tel.: 0230 23619, e-mail: crt.dacia@gmail.com.