Vizită de studiu al Consiliului Raional de Tineret Șoldănești

Membrii Consiliului Raional de Tineret Șoldănești au venit astăzi, 30 iulie, într-o vizită de studiu la Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA. Aici, oaspeții au fost întâmpinați de echipa CRT DACIAși membri ai CRT Soroca pentru a realiza un nou schimb de experiență.

Scopul vizitei a fost preluarea bunelor practici și experiențe performate din domeniul serviciilor oferite tinerilor de către centrele de tineret, inclusiv rolul acestora în promovarea și susținerea consiliilor de tineret, ca o formă democrată de participare a tinerilor în procesul de luare de decizii și de implicare la nivel local în elaborarea și implementarea politicilor de tineret.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în sala de ședințe a Centrului DACIA, unde oaspeții au fost salutați de Președintele, Stela Babici.

Echipa CRT DACIA a prezentat tinerilor din Șoldănești, totalitatea activităților și proiectelor gestionate de centru. De asemenea, le-a vorbit despre modalitățile de desfășurare a evenimentelor, succese remarcate, dar și eșecurile întâmpinate, astfel în cadrul discuțiilor, membrii CRT Șoldănești au remarcat problemele și impedimentele cu care se confruntă la nivel local și modalitățile de soluționare a acestora.

„După acest schimb de experiență cu colegii din Soroca, cred că va fi mai ușor pentru noi să organizăm buna desfășurare a Centrului de Tineret care urmează să înceapă activitatea în orașul Șoldănești,” spune Victor Babcinețchi.
La finele vizitei, tinerii au avut posibilitatea să testeze mai multe jocuri de societate, dezvoltând abilități analitice, de comunicare și lucru în echipă.

Menționăm că Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA coordonează activitatea Consiliului Raional și Consiliului Local al Tinerilor din Soroca, oferindu-le susținere în vederea realizării obiectivelor sectorului de tineret.