1 Martie. Mărțișorul - tradiții, obiceiuri și legende

Ziua de 1 Martie înseamnă începutul primăverii calendaristice, dar pentru români este strâns legată de tradiția oferirii de mărțișoare, un simbol străvechi prin care se celebrează schimbarea de anotimpuri și renașterea naturii. Mărțișorul, oferit în dar la data de 1 Martie a fiecărui an, reprezintă un fel de calendar simbolic, realizat dintr-un șnur bicolor, care adună zilele, săptămânile şi lunile anului în două anotimpuri: iarnă şi vară. Mărțișoarele aduc noroc. Generalizat astăzi la sate şi orașe, mărțișorul este confecționat din două fire de lână sau de mătase răsucite, unul alb şi unul roşu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit doamnelor şi domnișoarelor în prima zi de primăvară calendaristică, acestea urmând să-l poarte agățat în piept una sau mai multe zile. Se spune că mărțișoarele sunt purtătoare de noroc şi de fericire, de aceea la acest șnur, legat sub forma unei fundițe, se adaugă şi alte simboluri ale norocului, cum ar fi trifoi cu patru foi, potcoavă, coșar sau inimă. De când datează tradiția Mărțișorului. Potrivit cercetărilor arheologice efectuate pe teritoriul țării noastre, au fost descoperite amulete asemănătoare mărțișorului, datând de circa 8.000 de ani. Acestea erau reprezentate de pietricele perforate, în culorile alb şi roşu, purtate la gât sub formă de coliere. Se pare că cele două culori ar fi fost alese deoarece roșul era asimilat sângelui, cu referire la ritualurile de sacrificiu practicate la începutul primăverii, iar albul simboliza puritatea zăpezii, a gheții şi a norilor. Puse laolaltă, cele două exprimau dorința despărțirii de iarnă şi de întâmpinare a primăverii, ca simbol al revenirii la viață. O altă interpretare în alegerea celor două culori ar fi că roșul simbolizează atât sângele, cât şi soarele, reprezentând viața, deci femeia, iar culoarea albă, care reflectă limpezimea apelor, este specifică înțelepciunii bărbatului. Prin urmare, șnurul mărțișorului ar reprezenta împletirea armonioasă a celor două.
În municipiul Soroca, tradițional a avut loc Deschiderea Festivalului Internațional "Mărțișor -2020" ed.54 cu un program complex de cântece și dansuri prezentate de artiștii autohtoni.