Astăzi, la Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA, tinere s-au reunit într-un cadru festiv pentru a-și ridica certificatele de gratitudine, în semn de apreciere pentru implicarea activă în cadrul proiectului Academia de Liderism pentru Fete ”LEAD-FEM”.

Evenimentul a marcat finalul unei etape importante din parcursul personal și civic al acestor tinere, care au participat, timp de mai multe luni, la un proiect complex de formare și implicare comunitară. Printre activitățile principale desfășurate s-au numărat:
Cursul de dezvoltare a capacităților eficiente de leadership, structurat pe mai multe module, care a oferit tinerei generații instrumente esențiale pentru a conduce cu încredere și responsabilitate;
Programul de vizite pentru preluarea experiențelor și practicilor pozitive, unde participantele au întâlnit femei-lidere și au descoperit modele de implicare activă din alte comunități;
Inițiativele locale de promovare a egalității de gen și de prevenire a violenței față de femei, organizate chiar de către participante, pentru a duce mai departe mesajul solidarității și dreptății în comunitățile lor.

„Sunt mândră de evoluția voastră, de modul în care ați învățat să vă faceți vocile auzite și să fiți o sursă de inspirație pentru alte fete. Fiecare certificat primit astăzi reprezintă o recunoaștere a potențialului vostru și un îndemn de a merge mai departe cu încredere,” a declarat Stela Babici, președinta CRTF DACIA.

Tinerele și-au exprimat recunoștința pentru această oportunitate care le-a ajutat să-și descopere încrederea în sine, să-și exprime opiniile și să viseze mai departe.
„LEAD-FEM m-a învățat că vocea mea contează și că pot fi o lideră, chiar dacă sunt la început de drum. M-am simțit ascultată, susținută și motivată,” a mărturisit Patricia Țurcan.

„Acest proiect m-a scos din zona de confort. Am învățat să vorbesc în public, să conduc o echipă și să cred în ideile mele. A fost o experiență care mi-a schimbat modul de a gândi,” a spus Ana Capustean.
„Mă simt mai pregătită să îmi asum roluri de lider, fie în școală, fie în comunitate. Aici am înțeles că femeile pot conduce cu empatie și forță,” a adăugat Nicoleta Patrașco.
Academia de Liderism pentru Fete ”LEAD-FEM” este un proiect care contribuie activ la crearea unei generații de tinere lidere, curajoase, informate și implicate în schimbarea comunităților din care fac parte. Prin participarea la acest proiect, tinerele nu doar învață, ci devin parte dintr-o rețea de sprijin și creștere reciprocă.
Proiectul este implementat în cadrul Academiei de Liderism pentru Fete „LEAD-FEM”, realizat de AO Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA, cu suportul financiar al Fundației OAK și în parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare din România.

