Stela Babici deține funcția de Președintă al Centrului de Resurse pentru Tineret DACIA din anul 2010, iar la moment acest mandat este aprobat până în 2025. Anterior a făcut parte din echipa asociației din momentul fondării acesteia, având în responsabilitatea sa diverse programe și proiecte.
Este membră al Consiliului de Administrare a Coaliției Naționale ”Viață fără Violență în Familie”, iar din 2017 este mentisă în cadrul Programului Național de Mentorat pentru Femei ”INSPIR-O”.
În 2019 a preluat funcția de Președintă al Coaliției Societății Civile din municipiul Soroca și a Consiliului pentru Participare din raionul Soroca. La moment este membră al Platformei de Dialog pentru Accesul la Justiției din raionul Soroca, inclusiv membră al Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord.
Și-a făcut studiile la Colegiul Pedagogic ”Mihai Eminescu” din Soroca, obținând diploma de ”Profesor la clasele primare cu specializarea în limbi moderne”, iar ulterior a finisat studiile la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău, fiind licențiată în domeniul ”Pedagogie Preșcolară”.
Alternativ dispune de multiple instruiri și formări, fiind calificată ca expertă și formatoare în domeniul tineret, femei, managementul OSC-urilor, voluntariat și democrație participativă.

