Cerem ratificarea Convenției pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice

Pe durata carantinei provocate de pandemia de coronavirus, numărul femeilor care au sunat după ajutor la telefonul de încredere pentru victimele violenței în familie a crescut cu 35%.

Drept urmare, Coaliția Națională „Viață fără violență în familie” a lansat o petiție online, care are drept scop siguranța femeilor și combaterea violenței în familie. Inițiativa de colectare a semnăturilor presupune ratificarea Convenției pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul).

Prin această petiție, organizațiile membre, printre care și Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA solicită deputaților din Parlamentul Republicii Moldova să ratifice Convenția până la sfârșitul sesiunii parlamentare de primăvară 2020. Republica Moldova a semnat Convenția în anul 2017, dar fără ratificarea acesteia, prevederile rămân doar pe hârtie.

Petiția poate fi semnată online și este însoțită de o serie de mesaje de solidarizare.

În Republica Moldova, aproximativ 30 de femei mor anual în urma violenței provocate de partenerii lor.
Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice e un tratat internațional adoptat de Consiliul Europei pe 11 mai 2011.

Acesta are ca scop prevenirea violenței, protecția victimelor și trimiterea în judecată a infractorilor. Mai mult, stabilește că tolerarea și nepedepsirea unor acte de violență împotriva femeilor precum violul, violența domestică, hărțuirea sexuală, căsătoriile forțate sau sterilizarea forțată constituie încălcări ale drepturilor omului. Documentul mai prevede că femeile au dreptul de a trăi în siguranță atât în spațiul public cât și în cel privat, pe stradă sau la serviciu, cât și acasă.

Convenția solicită guvernelor să adopte un set complet de măsuri pentru a combate toate formele de violență împotriva femeilor și violența domestică și insistă pe un set de măsuri de prevenire, cum ar fi schimbarea atitudinilor și stereotipurilor care fac ca violența împotriva femeilor să fie acceptată, sau includerea de material didactic privind tematica egalității în programele școlare, între altele.
Republica Moldova a semnat Convenția de la Istanbul pe 6 februarie 2017, însă nu a mai ratificat-o, procedură prin țara se alătură și juridic la prevederile unui tratat.

Pentru a fi ratificată, Convenția trebuie votată în Parlament și, după caz, adoptate un set de legi care ar semnifica susținerea unor prevederi ale acestui tratat.