Consiliul de Elevi-forța motrice în viața școlară!

Un Consiliu al elevilor (CE) este un organ de autoconducere și reprezentativ al elevilor.Acesta este implicat în identificarea și soluționarea problemelor care îi privesc pe elevi și își desfășoară activitatea în parteneriat cu echipa managerială, cadrele didactice și părinții. Este, de asemenea, un mijloc prin care elevii din învățământul preuniversitar oferă reacții Ministerului Educației și administrației școlilor despre modul în care acestea se fac utile pentru elevi. Ce funcții îndeplinește la moment CE și ce ar trebui de fapt să facă un consiliu, au discutat recent elevii din 3 licee beneficiare ale proiectului ”Abilitarea elevilor în vederea implicării în procesul decizional”.
”Cred că colegii mei ar nota activitățile consiliului între notele 7 și 8 , pentru că nu întotdeauna organizăm ceea ce ne propunem și astfel elevii sunt dezamăgiți de activitatea CE”, ne-a relatat Anghelina Gîncu, elevă la Liceul Teoretic ”Petru Rareș”.
Printre atribuțiile unu Consiliu de Elevi, participanții au enumerat următoarele: studierea opiniilor elevilor privind viața școlară și prezentarea acestora echipei manageriale, părinților și altor actori educaționali; asigurarea legăturilor CE cu alte organizații ale tinerilor; promovarea unei bune comunicări în cadrul școlii etc.
”Făcând parte din consiliul al elevilor, am învățat să-mi exprim opinia în legătură cu problemele care ne vizează în mod direct”, spune Bujor Ionela Președintele CE Pelenia.
Pentru a planifica activitățile Consiliilor de Elevi pentru anul 2020, dar și a evalua părerile elevilor din școli despre activitatea acestora, tinerii au propus ca să utilizeze diferite instrumente de analiză, cum ar fi: chestionare, boxa opiniilor, postere, dezbateri și sondaje on line.
Proiectul ”Abilitarea elevilor în vederea implicării în procesul decizional”, este implementat al 3-lea an consecutiv de către Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA și susținut financiar de Fundația Soros-Moldova și programele tematice ale Fundațiilor pentru o Societate Deschisă, Programul de Sprijinire a Educației și Fondul Youth Exchange și ghidează activitatea a 3 Consilii de Elevi din Liceul Teoretic ”Petru Rareș” din mun. Soroca, Liceul Teoretic Pelinia și Liceului Teoretic ”Bogdan Petriceicu Hașdeu” din raionul Drochia.