
Echipa mobilă a Centrului de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA a ajuns astăzi în satul Nimereuca, raionul Soroca, unde a desfășurat o activitate de informare adresată femeilor din comunitate. Scopul întâlnirii a fost creșterea gradului de conștientizare în rândul localnicelor privind violența în toate formele ei – verbală, fizică, psihologică sau emoțională.
În cadrul discuțiilor, participantele au aflat cum pot recunoaște semnele violenței, ce pot face pentru a se proteja, dar și unde pot cere ajutor. Echipa a prezentat serviciile gratuite oferite de Centrul DACIA, care includ sprijin din partea psihologilor, juriștilor și asistenților sociali pregătiți să intervină în orice moment este nevoie.
Femeile prezente s-au arătat receptive și deschise, punând întrebări, împărtășind opinii și discutând despre importanța solidarității și a sprijinului reciproc. Reprezentanții Centrului au subliniat că violența nu trebuie ignorată și că nimeni nu trebuie să treacă singur prin astfel de experiențe.
Activitatea din satul Nimereuca se înscrie în seria de vizite organizate în mai multe localități rurale din raionul Soroca, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea protecției prin sprijin psihosocial, răspuns la violența bazată pe gen, răspuns de urgență și alimentație pentru refugiații din Ucraina și moldovenii vulnerabili”, implementat de A.O. Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA cu sprijinul financiar al HEKS/EPER Moldova.