Educație pentru o societate fără violență

În perioada recentă, au fost organizate trei sesiuni de informare cu tematica prevenirii violenței și promovării unui comportament nonviolent în rândul tinerilor. Activitățile s-au desfășurat în trei instituții de învățământ importante din municipiul Soroca: Colegiul Tehnic Agricol, Școala Profesională din Soroca și Liceul Teoretic „Constantin Stere”.

În cadrul întâlnirilor, tinerii au fost încurajați să participe activ, să-și exprime punctele de vedere și să caute împreună soluții viabile pentru prevenirea sau gestionarea situațiilor de violență. Prin exerciții de grup, studii de caz și discuții ghidate, aceștia au învățat cum să practice empatia, cum să recunoască un coleg aflat în dificultate și ce înseamnă sprijinul între egali, fără a judeca.

Scopul acestor sesiuni a fost de a crește nivelul de conștientizare al tinerilor privind formele de violență care pot apărea în școală sau în afara ei, consecințele acestora asupra celor implicați, precum și importanța reacției prompte în astfel de situații. Participanții au discutat despre tipurile de violență – fizică, verbală, emoțională, psihologică sau online și au analizat comportamente care, deși par banale sau obișnuite, pot genera suferință sau traume în rândul colegilor.

De asemenea, accentul a fost pus pe importanța comunicării eficiente și pe responsabilitatea fiecărui tânăr de a contribui la crearea unui mediu școlar sigur, prietenos și bazat pe respect reciproc. Activitățile s-au desfășurat cu respectarea principiilor de egalitate și incluziune, oferind participanților posibilitatea de a reflecta asupra propriului comportament și de a se angaja activ în promovarea unei culturi a nonviolenței.

Această activitate a fost desfășurată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea protecției prin sprijin psihosocial, răspuns la violența bazată pe gen, răspuns de urgență și alimentație pentru refugiații din Ucraina și moldovenii vulnerabili”, implementat de A.O. Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA, cu sprijinul financiar al HEKS/EPER Moldova.