Femei motivate și idei de afaceri cu impact în comunitate

Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA a finalizat cu succes Cursul de inițiere în afaceri, un program dedicat femeilor care își doresc să facă primii pași în lumea antreprenoriatului și să își transforme ideile în afaceri sustenabile.

Timp de mai multe sesiuni de instruire, participantele au avut parte de un proces complex de învățare, în cadrul căruia au descoperit aspecte importante legate de dezvoltarea unei afaceri – de la identificarea unei idei viabile și elaborarea unui plan de afaceri, până la gestionarea resurselor financiare, promovarea produselor și serviciilor și comunicarea eficientă cu potențialii clienți. Instruirile au inclus activități practice, exerciții interactive, schimb de experiență și discuții inspiraționale, menite să le ofere participantelor mai multă încredere în propriile capacități și motivația necesară pentru a-și urma obiectivele.

Pe parcursul cursului, participantele au demonstrat creativitate, implicare și dorință de dezvoltare, venind cu idei de afaceri diverse și inovatoare, orientate spre nevoile comunității și spre independența economică a femeilor. Atmosfera de susținere și colaborare creată în cadrul grupului a contribuit la consolidarea spiritului antreprenorial și la formarea unor conexiuni valoroase între participante.

Astăzi, suntem bucuroși să anunțăm că au fost selectate cele 5 câștigătoare ale granturilor oferite în cadrul programului. Acestea vor beneficia de sprijin pentru implementarea ideilor lor de afaceri, având astfel oportunitatea de a transforma cunoștințele acumulate în inițiative concrete și durabile.

Felicităm toate participantele pentru curajul de a ieși din zona de confort, pentru perseverență și pentru implicarea activă pe întreaga perioadă a cursului! Fiecare participantă a demonstrat că prin muncă, ambiție și încredere în sine pot fi create oportunități reale de dezvoltare.
Le dorim mult succes câștigătoarelor în implementarea ideilor de afaceri și suntem siguri că rezultatele lor vor deveni exemple inspiraționale pentru alte femei din comunitate. 

Activitatea se înscrie în cadrul proiectului „Împuternicirea femeilor din Moldova prin justiție, egalitate și oportunități”, desfășurat sub egida Programului de Vecinătate pentru Egalitate de Gen și Incluziune, coordonat de KVINFO și finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei, fiind implementat de Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA.