
Astăzi, comuna Dărcăuți din raionul Soroca a fost gazda unei noi vizite a echipei mobile din cadrul Centrului de Resurse pentru Tineri și Femei „DACIA”. Specialiștii s-au întâlnit cu femeile din localitate pentru a discuta sincer despre violența în familie, drepturile personale și sprijinul care poate fi oferit gratuit.
Discuțiile au fost adaptate nevoilor și realităților din comunitate. S-a vorbit despre diferitele forme de violență fizică, psihologică, verbală și despre semnele care trebuie recunoscute la timp. Participantele au aflat cum pot acționa dacă se confruntă cu o astfel de situație, dar și ce servicii pot primi din partea echipei DACIA.
Printre cele mai importante mesaje transmise s-a numărat ideea că nimeni nu este singur atunci când se confruntă cu violență. Femeile au fost informate despre sprijinul oferit de psihologi, juriști și asistenți sociali, care pot interveni în mod confidențial și gratuit.
Astfel de vizite sunt importante pentru ca femeile din sate să fie mai bine informate, să-și cunoască drepturile și să nu ezite să ceară ajutor atunci când au nevoie.
Această activitate face parte din proiectul „Îmbunătățirea protecției prin sprijin psihosocial, răspuns de urgență și alimentație pentru refugiații din Ucraina și moldovenii vulnerabili”, implementat cu susținerea HEKS/EPER Moldova și Norwegian Church Aid.