O comunitate mai implicată – Forumul Anual al Democrației Locale

Azi, la Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA a avut loc Forumul Anual al Democrației Locale — un eveniment dedicat colaborării dintre autoritățile publice și societatea civilă, în vederea consolidării transparenței și participării cetățenești în procesul decizional.

Prima prezentare a aparținut lui Vadim Șterbate, asistent de proiect, care a vorbit despre realizările de până acum ale Consiliului Raional de Participare, precum și despre direcțiile de dezvoltare pentru perioada următoare. A fost evidențiat faptul că tinerii, femeile și grupurile vulnerabile trebuie să rămână în centrul proceselor decizionale.

Ulterior, Ion Spătaru, expert-consultant Consiliului Raional de Participare (CRP), a abordat tema transparenței decizionale, punând accent pe adevărul esențial: participarea cetățenilor devine autentică doar atunci când aceștia au acces la informațiile care îi vizează. Transparența creează încredere și pune bazele unei administrații eficiente.

Un moment central al forumului a fost prezentarea Raportului privind evaluarea costului netransparenței decizionale în cadrul Consiliului Raional Soroca, realizată de avocatul Sergiu Balaur. Participanții au descoperit impactul concret al netransparenței — de la scăderea încrederii publice până la risipirea resurselor comunitare și adoptarea unor măsuri mai puțin eficiente.

Discuțiile care au urmat au demonstrat interesul tot mai crescut al comunității pentru implicarea civică. Participanții au adresat întrebări, au venit cu propuneri și au evidențiat necesitatea unei colaborări constante între autorități și cetățeni. În încheiere, moderatoarea, Stela Babici a sintetizat cele mai importante recomandări formulate pe parcursul forumului.

Forumul a fost realizat în cadrul proiectului „Facilitarea participării civice în procesul decizional”, implementat de Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA cu suportul tehnic și financiar al Fundației Est-Europene, din resursele oferite de Suedia.