Concurs pentru achiziționarea serviciilor prin metoda cererii ofertelor de prețuri

INVITAȚIE LA CONCURS PENTRU ACHIZIȚIONAREA SERVICIILOR DE INSTRUIRE
DENUMIREA ORGANIZAȚIEI CONTRACTANTE: A.O. Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA (AO CRTF DACIA).
SEDIUL ORGANIZAȚIEI CONTRACTANTE: str. Mihail Sadoveanu nr. 21, mun. Soroca, MD-3006, raionul Soroca, Republica Moldova.
PERSOANA DE CONTACT: Babici Stela, Administratoare A.O. CRTF DACIA, tel: +373 68338284, e-mail: crt.dacia@gmail.com.
OBIECTUL ACHIZIȚIEI: Achiziționarea serviciilor de instruire pentru 45 de specialiști din domeniul justiției, asistenței sociale și administrației publice locale, în cadrul proiectului „Împuternicirea femeilor din Moldova prin justiție, egalitate și oportunități”, implementat de A.O. Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA în cadrul Programului de Vecinătate pentru Egalitate de Gen și Incluziune, coordonat de KVINFO și finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.
LISTA ŞI CERINŢELE FAȚĂ DE SERVICIILE SOLICITATE

Tip servicii

Descrierea serviciilor

Cantitatea

Servicii de instruire a specialiștilor implicați în gestionarea cazurilor de violență

Servicii de instruire în cadrul a 4 sesiuni de instruire pentru 45 specialiști (divizați în 2 grupe) din domeniul justiției - polițiști, judecători, procurori; asistenței sociale, administrației publice locale.
În cadrul celor 4 sesiuni vor fi abordate următoarele tematici:
Sesiunea 1: Sistemul de justiție în sprijinul victimelor violenței împotriva femeilor;
Sesiunea 2: Violența împotriva femeilor și în familie: legislație națională și standarde internaționale;
Sesiunea 3: Profesionalizarea și umanizarea practicilor judiciare și consolidarea mecanismelor de sprijin și creșterea capacității de intervenție a instituțiilor locale;
Sesiunea 4: Consolidarea răspunsului inter-profesional la violența pe bază de gen și în familie.

Vor fi organizate 4 sesiuni de instruire pentru 45 de specialiști, divizați în 2 grupe. Fiecare sesiune va avea durata de 2 zile pentru fiecare grupă, respectiv 4 zile pentru fiecare sesiune pentru ambele grupe.

Pentru cele 4 sesiuni, durata totală a serviciilor de instruire va constitui 16 zile contractate.

1 sesiune – 4 zile;

4 sesiuni – 16 zile.

Perioada de contractare: iunie – decembrie 2025.

TERMENUL DE PREZENTARE A OFERTELOR: începând cu 02 mai 2025 până la 16 mai 2025, ora 23:59. Dosarele expediate după expirarea termenului limită vor fi respinse.
CONDIȚII DE PARTICIPARE
La concurs pot participa: experți individuali sau grupuri de experți.
Solicitanții pot depune oferta pentru: o singură sesiune; două sau mai multe sesiuni; toate cele 4 sesiuni.
În cazul aplicării pentru una sau mai multe sesiuni, oferta va indica în mod clar sesiunea/sesiunile pentru care se aplică.
CERINȚE FAȚĂ DE EXPERT/GRUP de EXPERȚI:
1. Studii într-un domeniu relevant cum ar fi: management, drept, științe politice, psihologie, științele sociale, drepturile omului;
2. Cunoașterea excelentă a limbii române;
3. Experiență relevantă în instruirea adulților și prestarea serviciilor de instruire;
4. Experiență în domeniul tematicii sesiunii/sesiunilor pentru care este depus dosarul.
RESPONSABILITĂȚILE EXPERTULUI/GRUPULUI de EXPERȚI:
Realizarea în termenul stabilit a sarcinilor și responsabilităților ce rezultă din conținut contractului;
pregătirea și livrarea sesiunilor de instruire conform tematicilor stabilite;
adaptarea conținutului instruirii la specificul grupului-țintă;
colaborarea cu A.O. CRTF DACIA în vederea organizării eficiente a instruirilor.
LIMBA ÎN CARE SE PREZINTĂ DOSARUL: limba română.
CONȚINUTUL DOSARULUI DE PARTICIPARE LA CONCURS:
CV-ul, cu indicarea studiilor și a experienței profesionale deținute;
Oferta financiară exprimată în MDL - prezentată pentru sesiunea/sesiunile pentru care se aplică, cu indicarea costului per zi de instruire și a costului total; Menționarea clară a sesiunii/sesiunilor pentru care se aplică.
OFERTA FINANCIARĂ
Oferta financiară va fi prezentată în MDL și va include onorariul solicitat pentru sesiunea/sesiunile pentru care aplică expertul individual sau grupul de experți. Oferta financiară va conține în mod clar: costul per zi de instruire; costul total pentru sesiunea/sesiunile pentru care se aplică.
În cazul în care oferta este depusă de un grup de experți, se va indica costul consolidat al echipei.
Cheltuielile logistice aferente desfășurării instruirilor vor fi asigurate de organizația contractantă, inclusiv: materialele necesare instruirii; cheltuielile de alimentare; cheltuielile de cazare ale expertului, pentru maximum 16 nopți, corespunzător perioadei de desfășurare a tuturor celor 4 sesiuni.
Prin urmare, aceste costuri nu se includ în oferta financiară. În cazul în care oferta este depusă de un grup de experți, costurile de cazare pentru experți suplimentari nu sunt acoperite de organizația contractantă.
MODALITĂȚILE DE PARTICIPARE LA CONCURS: Dosarul se expediază la adresa electronică crt.dacia@gmail.com cu atașarea dosarului de participare, cu indicarea în titlul mesajului ”Servicii de instruire” sau dosarul poate fi depus personal la adresa: or. Soroca, str. Mihail Sadoveanu nr.21, A.O. Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA.
*Va fi contactat doar Expertul/Grupul de experți selectat.
CRITERIILE DE EVALUARE:
Nivelul competențelor profesionale, experiența profesională și valoarea ofertei financiare, după cum urmează:
a) Evaluarea tehnică (70%) – competențe/experiența/expertiza dovedită;
b) Evaluarea financiară (30%).
Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta: la numărul de telefon +373 68338284 sau la adresa de e-mail: crt.dacia@gmail.com, persoana de contact Babici Stela.