
În localitatea Rublenița, un grup de inițiativă ambițios și creativ ”Conectăm Ideile” – a lansat proiectul „Imprimă Viitorul” o inițiativă menită să dezvolte gândirea critică, abilitățile digitale și spiritul creativ al tinerilor din comunitate.
Proiectul a fost implementat cu implicarea activă a tinerilor și a inclus cinci activități cheie, fiecare cu un impact semnificativ asupra participanților:
Ședința de lucru a echipei de proiect și lansarea oficială
Tinerii din grupul de inițiativă s-au reunit pentru a stabili pașii de implementare și rolurile fiecărui membru. Lansarea proiectului a fost un moment de afirmare a scopurilor comune: promovarea educației vizuale și dezvoltarea competențelor digitale.
Atelierul „Design Digital pentru Tineri”
În cadrul acestui atelier, participanții au descoperit cum se realizează compoziții grafice, afișe și materiale vizuale utilizând instrumente digitale. Creativitatea și originalitatea au fost în prim-plan, iar rezultatele s-au dovedit impresionante.
Expoziția „Creativitate Digitală” și Turul Galeriei
Lucrările realizate de tineri au fost prezentate publicului larg în cadrul unei expoziții interactive. Comunitatea a avut ocazia să admire creațiile, să discute cu autorii și să înțeleagă mai bine universul tinerilor din era digitală.
Trainingul „Literația imaginilor, fotografiilor. Modificarea tehnică. Falsificarea contextului. Deepfake”
Această activitate a avut ca scop educarea tinerilor în identificarea manipulării vizuale și a conținutului digital falsificat. Participanții au învățat să analizeze critic imaginile și să recunoască riscurile deepfake-urilor sau a fotografiilor scoase din context.
Ziua Copiilor: „Ce frumoasă e copilăria!”
Într-un cadru festiv și prietenos, membrii echipei au organizat o activitate dedicată celor mici, combinând joaca, desenul și explorarea lumii digitale. Evenimentul a oferit un moment de bucurie și apropiere între generații, cu un tur special al galeriei pentru cei mai curioși.
Proiectul „Imprimă Viitorul” a reușit să creeze un spațiu sigur și stimulant pentru tinerii din Rublenița, în care ideile prind contur, iar tehnologia devine un instrument de exprimare și dezvoltare. Grupul ”Conectăm Ideile” dovedește că acolo unde există motivație și colaborare, viitorul poate fi imprimat cu imaginație, cunoștințe și responsabilitate digitală.
Grantul a fost oferit în cadrul proiectului Fondul pentru Tineri Soroca finanțat de Fundația Est-Europeană din sursele oferite de Suedia în cadrul proiectului ”Cetățeni Activi, Comunități Prospere” implementat de către AO CRTF DACIA.