
În perioada mai–iulie 2025, grupul de inițiativă „Tinerii pentru Democrație” din satul Vădeni, raionul Soroca, a desfășurat proiectul „Democrație și participare: construim viitorul împreună”, cu sprijinul Programului de Granturi „Fondul pentru Tineri Soroca”.
Proiectul a adus în prim-plan o serie de activități interactive și educative, menite să crească nivelul de conștientizare privind valorile democratice și rolul activ al fiecărui cetățean. Totul a început cu un atelier de instruire despre drepturile și responsabilitățile cetățeanului, continuând cu o simulare de alegeri locale în care 25 de tineri au experimentat direct cum funcționează procesul electoral.
De asemenea, dezbaterea publică „Tinerii și viitorul democrației” a facilitat un dialog real între participanți și autorități, dezvoltând abilitățile de advocacy și transparența în comunitate. Întâlnirile de dialog cu administrația publică locală au adus un plus de deschidere din partea autorităților, iar victorina „Democrația pe Înțelesul Tinerilor” a demonstrat că învățarea poate fi distractivă și competitivă.
Impactul a fost semnificativ: 60 de tineri au beneficiat direct de activități, iar peste 200 de membri ai comunității – părinți, profesori, bunei – au fost implicați indirect. La final, un sondaj a arătat că participanții nu doar că și-au îmbogățit cunoștințele, ci și-au schimbat percepția: de la „nu contează ce spui” la „fiecare voce poate face o diferență”.
Proiectul nu se oprește aici. Grupul de inițiativă își propune să continue activitățile prin colaborări cu autoritățile locale, implicarea voluntarilor și organizarea de evenimente de strângere de fonduri, asigurând astfel sustenabilitatea inițiativelor civice în Vădeni.
Grantul a fost oferit în cadrul proiectului Fondul pentru Tineri Soroca finanțat de Fundația Est-Europeană din sursele oferite de Suedia în cadrul proiectului ”Cetățeni Activi, Comunități Prospere” implementat de către AO CRTF DACIA.