În cadrul unei ședințe constructive, tinerii din cadrul Fondului pentru Tineri Soroca (FpT) s-au reunit pentru a planifica două activități importante care vor avea loc în perioada vacanței de vară. Întâlnirea a fost dedicată organizării unei seri de cinema pentru copii și tineri, precum și pregătirii participării la evenimentul „EU Market / Târgul EUropean”.

Una dintre inițiativele discutate a fost organizarea unei proiecții de film pentru copiii și adolescenții din comunitate, aflați în vacanță. Filmul ales este „Minecrift”, o producție captivantă, ideală pentru un public tânăr. Activitatea nu are doar un scop recreativ, ci și unul de colectare de fonduri, susținând astfel viitoarele proiecte inițiate de tineri. Prin această activitate, organizatorii își propun să creeze un spațiu sigur și interactiv de petrecere a timpului liber, dar și să încurajeze spiritul de solidaritate și implicare comunitară.

Cel de-al doilea subiect abordat a fost participarea FpT Soroca la „Târgul EUropean”, un eveniment menit să sporească înțelegerea asupra rolului și valorilor Uniunii Europene. Prin activități interactive, provocări individuale și în echipă, tinerii vor contribui la informarea cetățenilor cu privire la oportunitățile oferite de UE, dar și la stimularea gândirii critice și a implicării civice. Târgul urmărește consolidarea legăturilor comunitare și formarea unei generații informate și responsabile.

Prin aceste inițiative, FpT Soroca continuă să demonstreze că tinerii pot fi agenți activi ai schimbării și ai dezvoltării locale. Cu fiecare activitate, aceștia contribuie la crearea unei comunități mai unite, mai informate și mai implicate în viața democratică a țării.
Proiectul ”Fondul pentru Tineri Soroca” este implementat de Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA, cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei.

