Primăvara a început cu energie și voie bună pentru membrii Fondului pentru Tineri Soroca, care au desfășurat o activitate specială în Parcul ”Grigore Vieru” din municipiul Soroca. Tinerii au repartizat mărțișoare trecătorilor, oferind nu doar un simbol tradițional al primăverii, ci și un mesaj de speranță, solidaritate și implicare comunitară.

Fiecare mărțișor a fost însoțit de un zâmbet și de un gând bun, iar reacțiile oamenilor nu au întârziat să apară. Atmosfera caldă și deschisă a transformat această inițiativă într-un moment de conexiune autentică între tineri și comunitate.

Totodată, activitatea a fost un prilej de a promova oportunitățile oferite de Fondul pentru Tineri Soroca. Membrii au discutat cu cetățenii despre proiectele implementate, despre programul de granturi destinat grupurilor de inițiativă și despre modalitățile prin care tinerii pot deveni voluntari sau pot beneficia de sprijin pentru ideile lor.

Prin astfel de acțiuni, tinerii demonstrează că implicarea civică poate fi îmbinată armonios cu tradițiile frumoase ale neamului. Primăvara nu aduce doar flori, ci și inițiative care inspiră și motivează întreaga comunitate.

Proiectul ”Fondul pentru Tineri Soroca” este implementat de Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA, cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Suedia.

